Ajunul Craciunului… Poate ultimele randuri…

Dragi cititori,

Cu ocazia Ajunului Craciunului va spun – Sarbatori Fericite si va doresc tot binele din lume pentru ca este foarte posibil sa fie ultimele randuri din acest an, poate chiar ultimele din aceasta viata…

Teoria spune ca acum este o perioada cand trebuie sa fim mai buni, sa uitam de rele, necazuri, sa fim mai umani (asta bineinteles se aplica cel mai bine pentru cei care doar de 2 ori pe an sunt oameni – Sfintele Sarbatori de Paste si Craciun…) dar in practica, lucrurile nu sunt deloc asa… As vrea sa scriu mai multe, sa va povestesc ceva de sezon, dar nici macar ironiile nu imi pot domoli durerea si tristetea.

Multumesc tuturor celor care au prins “glas” in ultimul an mai ales profitand de faptul ca am ajuns un om “simplu” si au inceput sa ma critice pe la spate, sa ma vorbeasca de rau, sa inventeze povesti si rautati, multumesc tuturor celor care mi-au uitat numarul de telefon acum ca nu pot sa ii mai ajut asa cum o faceam si ca nu pot sa le mai fac servicii gratuite, multumesc tuturor care se cred psihologi, judecatori, filozofi, istorici si demiurgi pentru ca sunt in stare sa ma judece, sa ma critice si sa vorbeasca toate prostiile din lume, evident in special cand nu sunt de fata si mai ales care acum imi spun ca m-am “schimbat in rau” pentru ca nu mai ascult toate ineptiile, sfaturile de ***** si ca nu sunt ipocrit si dual ca ei, multumesc tuturor persoanelor pe care le cunosc si care m-au tradat, m-au vandut si acum se cred perfecti, fara pata si care pozeaza in sfinti si nu in ultimul timp multumesc tuturor celor care mi-au facut rau crezand ca fac un bine societatii si lumii intregi avand ca tinta un “om” nenorocit, arogant, malefic… ce mai incolo si-ncoace un “caine” ca mine…

Societatea va merita din plin si fara indoiala va veti inmulti si veti stapani pamantul acesta mult timp de acum incolo… Va deveni un ideal “curva ipocrita”, dar “politically correct” care va calca pe cadavre si va ingropa orice urma de onoare, respect, cuvant dat, principii si valori… caci diferenta esentiala este ca ei vor domina pamantul iar noi vom muri incet si fara de stire, devenind personaje din povesti prafuite, basme pentru speriat copii neascultatori (“daca nu mananci tot, nu dormi la timp si nu asculti o sa ajungi ca acel muritor de foame de acolo, inghetat, singur, trist si cu lacrimi in ochi care nu a facut decat sa citeasca, sa devina un om cult si educat si cu principii…” ca doar principiile si valorile nu tin de foame, nu alimenteaza rezervorul jeep-ului, nu platesc facturile si nici nu iti asigura un loc de munca…)

Stiu ca voi veti sarbatori in aceste zile si veti dormi in liniste, asezandu-va capul pe pernele voastre pufoase infatate in matase…

“Noapte buna” tuturor, oriunde v-ati afla…

PS: “Oamenii” mor ca sa poata trai omenirea…! (Vissarion Grigoryevich Belinski)

Ipocrizie… arta a supravietuirii!?

Dragi cititori,

Bineinteles odata cu minunata si extraordinara campanie electorala a inceput si “show-ul”… fiecare isi permite luxul de a tine discursuri care mai de care mai colorate si chiar hilare, dar care, pastrand legea veche a oratoriei (si prostiei daca ii pasa cuiva de ceea ce spun eu), prind la multime (din pacate, multi, dar prosti – si asta cu riscul de a imi lua cateva peste bot de la “specialisti” si “ignarii” Romaniei acestui secol!).

Din fericire cei care mai avem un pic de bun simt, respect discernamant (stiti voi, acele concepte prafuite si trecute la capitolul “bah da’ invechiti rau mai sunteti – sau cum zic americanii: “Die bitch, die!”) ne-am obisnuit sa citim printre, sau va dau cuvantul meu pot sa nu ii mai aud chiar daca sunt la 5 cm de mine.

Dar subiectul meu (obositor, plicticos si din pacate atemporal) nu e asta legat de minciunile si vorbele goale constante si ciclice ale politicienilor si conducatorilor, ci este ceva mai apropiat noua tuturor, zi de zi, si anume ipocrizia “cunoscutilor”, “apropiatilor” si de ce nu familiei. Stiu ca unii si-au perfectionat aceasta abilitate, a disimularii (in fine multi bazandu-se pe istorie ca doar si noi la scoala am invatat despre asta – vezi Alexandru Lapusneanu – asta pentru cei care stiu cum arata cartea de Limba si Literatura Romana, ca nu stiu daca pentru generatiile mai noi s-a scos DVD-ul…) dar… oare chiar nu exista limita?!

Suntem indignati si sunt indignati toti de minciunile si tzepele trase de “ceilalti” fara sa ne uitam macar 5 secunde la noi, cei care am permis asta… pentru ca dragii mei, mai devreme sau mai tarziu, ceva mai lejer sau cu efecte mai puternice am facut si NOI!
Mda… doare cand spun ca si eu am facut si nici nu vreau sa aduc in apararea mea motivele sau intamplarile car m-au fortat sa fac asta… desi rar, mai ales ca pot sa imi fac fan club din toti cei care ma urasc ca am fost prea direct si sincer, si va jur ca am ramas cu putini oameni in jurul meu desi prin locul de munca si studii am cunoscut enorm de multa lume.

Dincolo de teoria ieftina si proasta pe care pot sa o reproduc (ca doar nu am fost eu ala smecheru’ si filozofu’ care o scrie prima data…), va rog macar pe cei care mai aveti un pic de minte, discernamant, frica de Dumnezeu sau cum vreti voi sa ii ziceti sa stati un pic si sa va ganditi (desi e greu printre problemele cotidiene, familie, scoala sau sanatate…) de cate ori ati mintit cu buna stiinta pe cineva chiar atunci cand pentru voi nu exista nici un pericol (excludem momentele cand poti sa iti pierzi serviciul, sa iti moara cineva sau mai stiu eu ce pacat de moarte!) si apoi va rog sa fiti voi aia dreptii care sa imi scrieti mie ca gresesc sau ca sunt deplasat sau “nenorocit” (ca sa imi aduc aminte de vorbele unui om pe care inca il consider cel mai bun prieten… desi nu as spune dupa cuvintele colorate folosite ca ma considera la fel)!

Eu unul prefer sa raman singur, un idiot idealist, sperand asa cum spun unii la o “utopie”, traind cu muzica mea, un pahar de vin si cateva carti care sa imi reaminteasca macar pentru cateva secunde (atunci cand o sa sufar de Alzheimer sau Parkinson pentru ca imi folosesc neuronii necugetat) dar macar o sa pot dormi un pic linistit ca nu mi-am privit prietenii, cunoscutii sau familia in ochi si fara nici un fel de pericol grav la orizont sa ii tin de mana tremuranda atunci cand isi “vor semna sentinta” sau “sa ii incurajez sa isi vanda sufletul diavolului”, sub orice forma ar fi asta…

Deci cu siguranta voi fi acel marlan, lipsit de compasiune, “insensibil” - asa cum am fost acuzat de niste cunoscuti care sper ca imi citesc acum blogul, care va spune cele mai idioate lucruri si mai sincere dar crude lucruri, care insa din pacate se vor demonstra ca fiind adevarate… Iar daca cineva ma acuza ca sunt prea mandru, nu pot decat sa ii raspund ca m-as ruga la Dumnezeu sa ma insel si sa raman doar cu injuriile… promit sa supravietuiesc singur cu asta, dar o zicala veche zice "Adevaratul pesimist devine si mai trist pentru ca a avut mereu dreptate!" (Jacob Paludan)

Noapte buna tuturor, oriunde v-ati afla…

Recunostinta… nu uitati sa multumiti din cand in cand…

Dragi cititori,

Mai mult ca oricand in aceasta perioada (desi este ceva ciclic in realitate) oamenii au inceput sa isi piarda increderea in Dumnezeu, in soarta, in “cum vreti voi sa-I spuneti” si ceva mai periculos de atat, mai infricosator si mai periculos decat moartea insasi este sa iti pierzi speranta.

Cu raspundere si sinceritate va spun ca de multe ori, poate mai multe ori decat as vrea sa imi amintesc, am deznadajduit si m-am uitat in sus cu ura crezand ca nu exista dreptate si rasplata in lumea asta. In fiecare zi vedem in jurul nostru (si mai departe) ca se intampla lucruri de care si Cerul se cutremura si nu se intampla nimic din ce am fost invatati: dreptate, judecata, rasplata… Nu stiu daca ceea ce credem noi ca este drept si bun si adevarat pot fi considerate etaloane, dar cu siguranta si in Biblie scrie ca vom vedea astfel de lucruri si se vor intampla, dar ca nu avem voie sa il tragem la raspundere pe Dumnezeu, noi care suntem nimic.

Crestineste va spun ca este adevarat, nu avem voie sa il judecam noi Dumnezeu sau cum vreti sa ii spuneti tinand cont ca facem pasul si pacatul (si pacat nu ma refer neaparat in sens religios, ci chiar si judecand dupa legea naturala… daca nu stiti ce reprezinta, “Goagal sarci”), iar noi toti, indiferent de religie vom fi judecati dupa preceptele morale ale fiecaruia. Om fiind insa, am momentele mele de slabiciune si nu imi e rusine sa spun ca uneori am si eu impresia ca Dumnezeu m-a parasit (“Eloi, Eloi lama sabahtani! Mc 15,34) si daca se intampla sa mai vorbesc cu amici sau cunostinte care imi impartasesc sentimentul, durerea si apasarea se adanceste.

Nu vreau sa intru in filozofie si sa incep sa expun ideologii sau sa amintesc scrierile sfintilor parinti sau mai cine stie ce tratate, dar privind un pic in trecut (cel mai sigur cel apropiat prin prisma familiei, cunostintelor) am ajuns la concluzia ca intr-adevar exista o dreptate, fie ea guvernata de Divin sau legi naturale, pentru ca mai devreme sau mai tarziu toti platim un pret pentru ce am facut.
Eu va dau cuvantul meu de onoare ca am fost scapat de atatea ori de la moarte ca uneori cred ca Dumnezeu sau sfintii arhangheli nu au mai avut materiale de birotica sa tina socoteala (tinand cont de multimea oamenilor de care trebuia sa aiba grija) si credeti-ma ca nu stiu sigur daca eu mi-as fi dat atatea sanse tinand cont de faptele mele si de viata mea.

Eu nu vreau si nu imi permit luxul de a tine discursuri religioase sau morale, pentru ca “nu as putea arunca in veci prima piatra”, dar daca simtiti ca viata nu este dreapta, echilibrata, va rog macar sa va opriti o secunda si in loc sa blestemati sau sa judecati pe Dumnezeu, soarta sau cine stie ce, uitati-va in adancul sufletului vostru, ganditi-va la tot ce ati facut mai ales in relatie cu ceilalti oameni, ganditi-va apoi ce aveti, ce ati primit poate uneori fara sa ridicati un deget, si apoi cu RABDARE (cuvant si virtute uitata de multi si de foarte mult timp!!!) incercati sa puneti in balanta… si fie credincios sau ateu sau liber cugetator (sau cum Doamne iarta-ma s-o mai zice in vremurile astea) ganditi-va cat de impacati sunteti cu sufletul vostru?! Caci scris este: “Fii impacat cu sufletul tau si, atunci, cerul si pamantul se vor impaca cu tine. (Sfantul Isaac Sirul)”

Poate ma veti judeca si veti spune ca sunt arogant si “filozof”, dar cred ca toti suntem constienti de aceste lucruri, mai mult sau mai putin (“Nihil est in intelectu quod non prius fuerit in sensu!” - John Locke = “Nimic nu este in intelect ce mai inainte sa nu fi fost in simturi”) doar ca uneori avem nevoie de cineva sa ni le “scoata la vedere” (cred ca toti am avut sentimentul macar o singura data cand cineva ne-a spus cica o mare descoperire sau filozofie ca parca stiam asta de cand ne-am nascut).

Este greu printre atatea griji, familie, serviciu, probleme sa ne permitem luxul de a ne opri sa mai facem si analiza interioara obiectiva, dar cred ca putem macar incerca si atunci poate vom vedea lucrurile, viata, dreptatea, echilibrul cu alti ochi, deoarece viata nu consta si nu se masoara doar in cat acumulam sau cat cheltuim sau ce ni se da (desi multi m-ar pune pe rug pentru astfel de blasfemii) - si sa fim RECUNOSCATORI si sa MULTUMIM lui Dumnezeu sau Cerului sau familiei sau cui vreti voi… “Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul!?” (Mc 8,36)

O zi buna tuturor, oriunde v-ati afla…