Limite...

Nu sunt vre-un erudit si nici macar nu emit pretentii ca lumea sa ma considere sau sa ma trateze astfel... si totusi zi de zi intalnesc oameni care in momentul in care le vorbesti "din carti" sau faci anumite afirmatii si le subliniezi mereu prin citate ajung sa te numeasca arogant, mandru, "cu nasul pe sus"... am ajuns chiar in halul in care zicea Patapievici (in cartea sa "Omul Recent") sa fim o lume de "ignari si specialisti" (aici cu riscul de a exagera prin raportarea la "lume")?!

Sunt intr-adevar destui indivizi care isi ascund adevarata identitate si caracterul in spatele unei imagini de "elitist", dar cred ca suntem totusi un popor de oameni inteligenti, cu potential si avem inca discernamant sa respectam macar, daca nu putem intelege, omul care vrea sa faca o diferenta, care doreste sa se desprinda din haos, intuneric si ignoranta si doreste sa impartaseasca si altora din "putina experienta"... sau poate ne-au coplesit talk show-urile care abunda de persoane de elita, "iminente" si pline de "succesuri"?! iar copiii nu mai gasesc rostul deschiderii unei carti pentru lectura, ci ar prefera daca se poate sa li se puna rezumatul in format digital, 3D sau sub forma unor reviste cu poze (nu dau nume ca nu vreau sa fiu dat in judecata ;) sau cine stie ce nebunie)?! Toti gresim si suntem supusi greselii (desi suna a cliché) dar atunci cand o facem macar sa ne pastram respectul fata de noi (daca de ceilalti nu ne pasa) si sa recunoastem sau sa spunem "am gresit/ nu am stiut"... Dar oare mai stim care este "limita bunului simt" (cum spuneau batranii nostri) sau limita dintre valoare si non-valoare?!...


Pentru ca nu vreau sa imi astern toate gandurile din prima zi, voi incheia aici, urmand a ma ruga la Dumnezeu sa imi dea sanatate si intelepciune sa pot sa continui ce am inceput.

Va respect si va doresc o noapte linistita, sa va odihniti si daca aveti comentarii le astept cu cea mai mare placere.