Recunostinta… nu uitati sa multumiti din cand in cand…

Dragi cititori,

Mai mult ca oricand in aceasta perioada (desi este ceva ciclic in realitate) oamenii au inceput sa isi piarda increderea in Dumnezeu, in soarta, in “cum vreti voi sa-I spuneti” si ceva mai periculos de atat, mai infricosator si mai periculos decat moartea insasi este sa iti pierzi speranta.

Cu raspundere si sinceritate va spun ca de multe ori, poate mai multe ori decat as vrea sa imi amintesc, am deznadajduit si m-am uitat in sus cu ura crezand ca nu exista dreptate si rasplata in lumea asta. In fiecare zi vedem in jurul nostru (si mai departe) ca se intampla lucruri de care si Cerul se cutremura si nu se intampla nimic din ce am fost invatati: dreptate, judecata, rasplata… Nu stiu daca ceea ce credem noi ca este drept si bun si adevarat pot fi considerate etaloane, dar cu siguranta si in Biblie scrie ca vom vedea astfel de lucruri si se vor intampla, dar ca nu avem voie sa il tragem la raspundere pe Dumnezeu, noi care suntem nimic.

Crestineste va spun ca este adevarat, nu avem voie sa il judecam noi Dumnezeu sau cum vreti sa ii spuneti tinand cont ca facem pasul si pacatul (si pacat nu ma refer neaparat in sens religios, ci chiar si judecand dupa legea naturala… daca nu stiti ce reprezinta, “Goagal sarci”), iar noi toti, indiferent de religie vom fi judecati dupa preceptele morale ale fiecaruia. Om fiind insa, am momentele mele de slabiciune si nu imi e rusine sa spun ca uneori am si eu impresia ca Dumnezeu m-a parasit (“Eloi, Eloi lama sabahtani! Mc 15,34) si daca se intampla sa mai vorbesc cu amici sau cunostinte care imi impartasesc sentimentul, durerea si apasarea se adanceste.

Nu vreau sa intru in filozofie si sa incep sa expun ideologii sau sa amintesc scrierile sfintilor parinti sau mai cine stie ce tratate, dar privind un pic in trecut (cel mai sigur cel apropiat prin prisma familiei, cunostintelor) am ajuns la concluzia ca intr-adevar exista o dreptate, fie ea guvernata de Divin sau legi naturale, pentru ca mai devreme sau mai tarziu toti platim un pret pentru ce am facut.
Eu va dau cuvantul meu de onoare ca am fost scapat de atatea ori de la moarte ca uneori cred ca Dumnezeu sau sfintii arhangheli nu au mai avut materiale de birotica sa tina socoteala (tinand cont de multimea oamenilor de care trebuia sa aiba grija) si credeti-ma ca nu stiu sigur daca eu mi-as fi dat atatea sanse tinand cont de faptele mele si de viata mea.

Eu nu vreau si nu imi permit luxul de a tine discursuri religioase sau morale, pentru ca “nu as putea arunca in veci prima piatra”, dar daca simtiti ca viata nu este dreapta, echilibrata, va rog macar sa va opriti o secunda si in loc sa blestemati sau sa judecati pe Dumnezeu, soarta sau cine stie ce, uitati-va in adancul sufletului vostru, ganditi-va la tot ce ati facut mai ales in relatie cu ceilalti oameni, ganditi-va apoi ce aveti, ce ati primit poate uneori fara sa ridicati un deget, si apoi cu RABDARE (cuvant si virtute uitata de multi si de foarte mult timp!!!) incercati sa puneti in balanta… si fie credincios sau ateu sau liber cugetator (sau cum Doamne iarta-ma s-o mai zice in vremurile astea) ganditi-va cat de impacati sunteti cu sufletul vostru?! Caci scris este: “Fii impacat cu sufletul tau si, atunci, cerul si pamantul se vor impaca cu tine. (Sfantul Isaac Sirul)”

Poate ma veti judeca si veti spune ca sunt arogant si “filozof”, dar cred ca toti suntem constienti de aceste lucruri, mai mult sau mai putin (“Nihil est in intelectu quod non prius fuerit in sensu!” - John Locke = “Nimic nu este in intelect ce mai inainte sa nu fi fost in simturi”) doar ca uneori avem nevoie de cineva sa ni le “scoata la vedere” (cred ca toti am avut sentimentul macar o singura data cand cineva ne-a spus cica o mare descoperire sau filozofie ca parca stiam asta de cand ne-am nascut).

Este greu printre atatea griji, familie, serviciu, probleme sa ne permitem luxul de a ne opri sa mai facem si analiza interioara obiectiva, dar cred ca putem macar incerca si atunci poate vom vedea lucrurile, viata, dreptatea, echilibrul cu alti ochi, deoarece viata nu consta si nu se masoara doar in cat acumulam sau cat cheltuim sau ce ni se da (desi multi m-ar pune pe rug pentru astfel de blasfemii) - si sa fim RECUNOSCATORI si sa MULTUMIM lui Dumnezeu sau Cerului sau familiei sau cui vreti voi… “Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul!?” (Mc 8,36)

O zi buna tuturor, oriunde v-ati afla…

Aventuri in tara noastra mare si frumoasa, care din pacate este locuita…

Dragi cititori,

Am revenit de curand dintr-o calatorie mai lunga (calatoresc destul de mult prin tara in special) si vreau sa va impartasesc cateva lucruri (pentru ca peisajele extraordinare nu le pot descrie in cuvinte si poate nici nu as avea expresivitatea necesara, nefiind deprins cu intelepciunea maestrilor plastici).

Mai tot timpul auzim ca oamenii care pleaca prin alte tari se intorc si ne povestesc ce bine este acolo, ce servicii extraordinare etc iar la noi “plangerea si scrasnirea dintilor”. Eu pot sa spun ca am fost prin ceva tari straine si destul de mult prin tara, si lucrurile nu stau mereu asa. Exista multe locuri si locatii unde putem beneficia de conditii si servicii foarte bune, de personal experimentat sau cel putin binevoitor si care incearca sa evolueze si ca ar trebui sa ne uitam mai mult la noi inainte de a face pe “specialistii” si criticii.

Si ca sa va dau un exemplu, o sa va povestesc pe scurt o intamplare pe care am trait-o zilele trecute, care sper macar sa va trezeasca atentia si sa va faca sa ganditi de doua ori inainte sa judecati.

La complexul turistic la care am stat, desi sunt mai multe vile/hoteluri exista o singura receptie, cu personal “simpatic” si “calduros”, poate nu foarte specializat sau profesionist, dar cu siguranta cu enorm de multa rabdare. De ce? Pentru ca vine la receptie un “ciumpalac” cu “treiling” si comportament de “peisan” care si-a vandut caruta, caii si vreo doua hectare de pamant ca sa isi ia jeep bengos sa moara tot satul cand o sa claxoneze sa se dea orataniile de pe ulita din fata lui. Omul nostru, om din popor, se uita smenareste la panoul cu cele multe locatii din complex si lista de preturi pe fiecare tip de camera din fiecare cladire si dupa minute vine intrebarea de 100 de puncte (calculate la un IQ pe minus!!!) “Buna ziua, cat e camera la dumneavoastra!?”… Saraca receptionista raspunde dragut ca nu mai are decat un singur tip de camera intr-o singura locatie la pretul X. Romanul nostru perseverent insista: “Dar camera in locatia Y la ce pret e, ca vrea si el o camera pentru 2 nopti?”… Din nou receptionara ii explica ca pretul este cel de pe panoul abia vizionat de client (probabil saraca a uitat sa il intrebe daca stie sa citeasca sau se uita ca ii placeau desenele alea reprezentate de cifre si litere, crezand ca e vre-un tablou de Spicasso sau VanGoage ala barosanul) dar ca nu are decat un singur tip de camera in locatia Y. … “Dar totusi o camera in locatia Z nu aveti, ca nu vreau decat una pentru 2 nopti…?!” Deci, judecati voi care e problema… oare receptionara nu s-a exprimat clar si serviciile sunt de xxxxx, sau omul ala era chiar dobitoc! Si din pacate nu este singura persoana pe parcursul celor 6-7 zile asistand la foarte multe discutii de acest tip care incep sa ma faca sa ma gandesc din ce in ce mai mult la povestea sectei scientologilor (adept fiind si Tom Cruise) sau cel putin la ideea ca sigur ne tragem dintr-o specie de alieni care saracii daca au vazut cum e iesit experimentul lor de a ne crea ca indivizi, natie, nu stiau pe unde sa fuga mai repede.

Daca aveti povestiri asemanatoare din alte tari, va rog sa le impartasiti cititorilor nostri si desigur mie, sa ne mai consolam si noi un pic ca nu suntem singura natie care am ajuns in halul asta.

O zi buna tuturor, oriunde v-ati afla…